Data Loading...

ghid turistic Flipbook PDF

ghidul turistic al Cetatii Oratea elaborat in cadrul concursului Euroscola 2017

261 Views
347 Downloads
FLIP PDF 1.66MB

CETATEA ORATIA DÂMBOVICIOARA GHID TURISTIC

Acest material a fost realizat de elevi ai Colegiului Tehnic ”Armand Călinescu” din Pitești, în cadrul proiectului ”Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene” prin programul Euroscola, 2017-2018

2

P

e vechiul drum care leagă Braşovul de Câmpulung, pe o înălţime stâncoasă, în apropiere de Rucăr, ruinele unei cetăţi domină valea. Curioşii care ajung la baza

zidurilor, află poveşti despre temutul Vlad Ţepeş, despre cavaleri care vegheau graniţa dintre ţări şi despre harnicii târgoveţi, care aveau tot timpul drum prin zonă. Deşi au trecut aproape 800 de ani de la înălţarea ei, iar trecerea timpului i-a măcinat zidurile, ruinele cetăţii se văd şi astăzi de pe Dealul Sasului. Tot ce a mai rămas din ele este un zid acoperit de brazi care seamănă cu un perete de munte. De pe metereze, peisajul este de-a dreptul spectaculos. Vechiul drum păstrează urme fragile din vremuri de demult. Zidul amplasat în zona Podul Dâmboviţei, pe culoarul Rucăr-Bran, continuă să învăluie în mister întreaga vale unde se spune că odată trecea cel mai important drum care lega Ţara Românească de Transilvania. Mai mult, ruinele cetăţii se lasă văzute doar dintr- un anumit punct, şi anume, dintr-o parcare situată în apropierea locaţiei turistice Dealul Sasului.

Vechiul drum numit și Drumul carelor

Cezar Bolliac, fiind de-a dreptul copleşit de înfăţișarea terenului din jurul fostei cetăţi, avea să consemneze, printre altele, în Curierul Românesc: “Este o privelişte ce n-o

3

mai întâmpină cineva nicăierea, prăpastia cască ca iadul şi primejdia este prea aproape ca să se poată bucura cineva de privirea oratiilor.”.

Descriere arhitectonică Cetatea Oratia, care se află la extremitatea vestică a Dealului Sasului, străjuia drumul ce lega Câmpulungul de Braşov. Drumul trecea pe sub cetate, ocolind-o pe la NV şi V, fiind parţial săpat în stâncă datorită faptului că valea Dâmboviţei este foarte îngustă pe această porţiune. La N şi la S panta este destul de accentuată, iar la V şi NV pereţii stâncii sunt abrupţi. În partea de S şi la E, pe direcţia de acces dinspre coama dealului, se afla săpat un şanţ lat de 10 m şi adânc de 4 m. În cursul săpăturilor arheologice întreprinse în 1905 s-a constatat existenţa unui zid lung de aproximativ 15 m, care bara partea sudică.

4

Cetatea are o întindere restrânsă, lăţimea ei maximă fiind de 20 m. În interiorul cetăţii, pe latura vestică, unde nu se mai păstrează nici o urmă de zid, se afla o platformă lată de 7-8 m şi înaltă de 2 m. Structura terenului duce la concluzia că în partea sudică au fost efectuate nivelări cu piatră spartă mărunt şi cu pământ. Intrarea în cetate se află pe latura sudică, la înălţimea de 1 m faţă de stâncă, şi are deschiderea de 2 m. Pe această porţiune, zidul de incintă este mai gros cu 0,8 m. La o dată necunoscută, intrarea a fost astupată. Fundaţiile curtinelor sunt ridicate direct pe stâncă, fiind mai late decât zidul propriu- zis, care are grosimea de aproximativ 2 m şi este construit din piatră mijlocie cioplită sumar şi dispusă neregulat. Pentru stabilizare şi coeziune s-au folosit pietre mici. Emplectonul a fost realizat din piatră măruntă, legată cu mortar. Arheologii au observat urme ce ar putea indica extragerea pietrei folosite pentru construcţie chiar din stânca pe care se află cetatea şi au estimat înălţimea iniţială a zidurilor la aproximativ 7 m.

5

La NE se afla un turn circular deschis către interior, asupra căruia nu s-au făcut niciun fel de precizări. Porţiunea sud-estică a incintei a fost singura ocupată de construcţii, ridicate exclusiv din lemn, fapt atestat de urmele carbonizate şi cenuşa descoperite acolo. Tipologic, „cetatea” Oratia nu este o adevărată cetate, ea corespunzând mai curând fortificaţiilor de mici dimensiuni, al căror rol era de a păzi căi de acces sau puncte strategice importante. Este posibil ca actualul plan al cetății să rezulte dintr-o evoluție de la tipul de fortificație cu o incintă circulară și turn central la cel cu incintă circulară și turn pe traseul curtinei. După cum era obiceiul triburilor migratoare, anume acela de a prăda şi apoi a distruge cetăţile în calea lor, se poate concluziona că cetatea şi-ar fi încetat existenţa ca urmare a unor astfel de distrugeri violente.

Săpături arheologice Începând cu jumătatea secolului al XIX- lea, s-au efectuat săpături arheologice. Dimitrie C. Butculescu a efectuat cercetări de teren (probabil şi săpături soldate cu descoperirea unor piese arheologice) în a doua jumătate a secolului al XIX- lea. Un sondaj arheologic a fost executat în 1905 de Grigore Tocilescu din însărcinarea C.M.I. (Comisiunea Monumentelor Istorice) cu rezultate rămase needitate (“Cetatea Nemţişor”, după raportul păstrat în manuscris la Biblioteca Academiei Române). Din săpăturile arheologice executate în anii 1968-1969 şi 1971 (colaborare între Institutul de Arheologie din Bucureşti şi Muzeul Judeţean Argeş - A.D. Alexandrescu, respectiv A. Păunescu şi Spiridon Cristocea), au rezultat materiale ceramice datând din a doua jumătate a secolului al XIV- lea până la sfârşitul secolului al XV- lea, diverse piese de construcţie din fier (piroane, cuie, scoabe, verigi), arme şi piese de echipament militar (vârfuri de săgeată, bolţuri de arbaletă,

buterolă,

potcoavă),

6

diverse unelte şi ustensile (cuţite, foarfece, săpăligă, lamă de ferăstrău, împungător), mici piese de podoabă (perle) etc. Au mai apărut şi câteva monede: doi ducaţi aparţinând tipului comun, emişi de Mircea cel Bătrân între 1386-1389, alte trei emisiuni ale Ţării Româneşti dintre anii 1396-1430 şi un ducat de argint emis de Basarab II (1442-1443). Materialele se păstrează la Muzeul Judeţean Argeş.

Drumul vechi de pe Dealul Orății

Drumul actual ce urcă pe Valea Orăţii, pornind de la “Podul lui Brâncoveanu”, urmând o direcţie E-V, suprapune drumul medieval ce lega Transilvania de Valahia. În anii 1710-1711 Constantin Brâncoveanu ”înțelegând cum iaste drumul Brașovului stricat și întâmplându-se călătorilor multe primejdii [...] au poruncit ca să ridice oameni din Câmpulung și din Rucăr și din Dragoslavele [...] ca să dreagă calea de la Posada și la Oratie și printr-alte locuri reale”. După ultimele gospodării, drumul coteşte spre N şi urcă panta pe la V de cetatea medievală, ocolind Dealul Orăţii. Aici coteşte spre N şi urmează un povârniş. La poalele pantei, unde se face o uşoară şa, se află o cruce de piatră ridicată la 1711. La N de cruce, panta devine mai accentuată, iar drumul este săpat în stâncă, foarte bine conservat şi vizibil pe o distanţă de cca. 600 m. Cercetările de teren au fost efectuate în anul 2012 de Ion Dumitrescu, Marius Păduraru şi Dragoş Măndescu (Muzeul Judeţean Argeş).

7

Alte descoperiri arheologice Pe lângă materialele din secolele XIV–XV, pe platoul din faţa cetăţii s-au mai descoperit două bordeie din secolul al III- lea e.n. şi materiale precum ceramică, cute de ascuţit din gresie, un fragment mic de opaiţ, o fibulă de bronz cu piciorul întors pe dedesubt, precum şi două monede romane imperiale de argint, una cu efigia lui Marcus Aurelius, cealaltă cu a lui Commodus.

Istoric Cine a construit cetatea? Unii istorici susţin că cetatea a fost ridicată de voievozii români din perioada de dinaintea formării Ţării Româneşti, pentru a se apăra de invaziile duşmanilor care traversau munţii.

Piese arheologice descoperite la Cetatea Oratia și păstrate la Muzeul Județean Argeș

Alţii consideră că cetatea ar fi fost construită de cavalerii teutoni la începutul secolului al XIII- lea. Preotul şi istoricul muscelean Ioan Răuţescu menţionează că în 1212 regele Ungariei a permis cavalerilor teutoni să întemeieze cetăţi şi oraşe în Ţara Bârsei, dar că “ei nu s-au mulţumit numai cu acesta, ci au căutat să-şi întindă stăpânirea şi peste

8

Carpaţi, zidind cetatea de pe dealul Oratiei de lângă Rucăr, unde aveau un puternic fort de pază a trecătoarei Braşovului”. O altă variantă susţine întemeierea Cetăţii Oratia pe ruinele unui fort roman între 1215 şi 1220. Puternic post de pază al trecătorii Branului, în anul 1369, cetatea a fost scena unei bătălii în care românii conduşi de Dragomir, pârcălabul Cetăţii Oratia, au învins oastea ungurească. Michael Behaim scrie că în 1462, în timpul unei cruciade antiotomane, Vlad Țepeș pornește o campanie împotriva cetăților turceşti de la sud ul Dunării. Sultanul Mehmet II, în invazia de pedepsire, l-a înlocuit pe Vlad Țepeș de pe tronul Ţării Româneşti cu Radu cel Frumos. Retras în Transilvania, obține susținerea lui Matei Corvin. Vlad trece munții pentru a redobândi tronul. Oştirea sa era însoțită de un corp de oaste din armata lui Matei Corvin, condusă de Jan Jiskra. Acesta trebuia, teoretic, să-l ajute pe Vlad Țepeș să-și recâștige tronul. Însă, în noiembrie 1462, în aproprierea cetății Oratia, din munții Piatra Craiului, Țepeș este capturat, chiar de oamenii lui Jiskra.

Capturarea lui Vlad Țepeș la Oratia

Jan Jiskra, cavalerul care l-a capturat pe Vlad Ţepeş

9

Și pe plan diplomatic Cetatea Oratia a avut un rol extrem de important, menționat în istorie, la mijlocul secolului al XVII- lea. Dacă, în Tratatul încheiat la Bran pe 12 octombrie 1659 între Constantin Şerban şi Gh. Rakoczi se stipulează sprijinul reciproc al celor doi și Constantin Șerban dorea să fie ajutat pentru înscăunarea sa în Moldova (pentru Rakoczi, această alianță reprezentând preliminariile pentru a lega pe cale diplomatică cele trei ţări); la Podul Dâmboviţei, lângă Rucăr, Radu Mihnea, ”voevodul actual al Valahiei” şi Gh. Rakoczi au încheiat, la rândul lor, un tratat care a reprezentat corolarul alianței. Un martor ocular al acestei întâlniri, Ioan Nemeş, descrie astfel această întrevedere dintre Rakoczi şi Mihnea: “Domnul s-a dus cu Voevodul în cortul lui, care era lângă Dîmboviţa, acolo s-a unit Domnul cu Voevodul şi Ardealul cu Ţara Românească”. La această întâlnire de la Oratia s-a semnat, astfel, cel de-al doilea tratat dintre domnul Ţării Româneşti şi Principele Transilvaniei: ”Pentru care cauză, mărturie în viitor, cu aceste mâini proprii şi înzestrate cu sigilii, dăm lângă fluviul Dumbrăviţa 45, în ziua de 15 octombrie 1659”. Așadar, spre Oratia s-au îndreptat nu numai speranțele românilor din cele trei provincii, ci și ale întregii creştinătăţi (Rakoczi şi Radu Mihnea trimiseseră și emisari la Roma şi Veneţia prin care solicitau sprijin armat în vederea reuşitei lor împotriva turcilor).

Cetatea Oratia - punct vamal şi târg În 1368 vama Țării Românești se lua la Longo Campo vel juxta (actualul Câmpulung), ceea ce ar putea însemna că la acea dată teritoriul pe care se afla Oratia nu era în stăpânirea domnilor munteni. Se spune că la sfârșitul anului 1377, vama a fost mutată lângă Rucăr. Din registrele de cheltuieli ale Brașovului, din prima jumătate a secolului al XVI- lea, rezultă că Oratia se afla sub

10

jurisdicția acestui oraș. Ipoteza pare a fi confirmată de o scrisoare mai timpurie a lui Radu cel Mare, scrisă în jurul anului 1496, în care acesta le cere judelui Brașovului și celor 12 pârgari să nu-i pedepsească niște oameni care stricaseră Podurile de la Oratii. Cetatea Oratia și-a pus amprenta în zona Dâmbovicioarei pentru că din Țara Românească intrau spre Braşov produse precum grâu, secară, foarte mult peşte, piei de animale, miere, ceară, bumbac luat de la turci, iar de la Braşov intrau fier, oţel, arme, postav, catifea, pantofi sau argintărie. Se spune că cetatea era prevăzută cu un pod mobil care era coborât numai atunci când carele intrau la vămuire.

Menţionarea şi descrierea literară a Cetăţii Oratia Constantin D. Aricescu scrie în lucrarea sa, Istoria Câmpulungului: “- Ce avem de văzut în judeţul Muşcel? mă întrebă un amic în vara acestui an (1856). - În fiecare plai şi în fiecare plasă e de văzut câte ceva; aşa, spre esemplu, în plaiul Dâmboviţa: Nămăeştii, satele Rucărul şi Dragoslavele, Dâmbovicioara cu grota ei, în fine, cetăţuia de la Orăţii şi cetatea lui Negru-Vodă de la Stoeneşti. Orăţiile De la grotă apucarăm în sus pe Dâmbovicioară, tot printre doi păreţi de calcar, până la locul unde iese din munte apa Dâmbovicioară. Aci, după un repaos d-o semi-oră, o luarăm spre răsărit, eşind tocmai la vama nemţească. Aci ne mai oprirăm o oră, ca să mai resufle caii; şi după ce admirarăm, din cel mai înalt vârf, peisagiul cel despre nord, pornirăm înapoi la Rucăr pe la Colţi şi pe la Orăţii. Arătai amicului meu urmele unui mur gros ce unea odată Colţul cu celălalt munte din stânga, cum mergi spre sud, cum şi brâul de mur ce încinge pe la mijloc muntele Sasului, şi care abia se mai cunoaşte azi.

11

- Aci, observă amicul meu, a fost odinioară locul de adăpostire şi de apărare al moşilor noştri daci, români traiani, în Mediul Ev, de aci ţinură ei în respect pe barbari, cari se înturnau înapoi tot pe drumul de unde veniseră, ruşinaţi şi zeciuiţi! La Orăţii descălicarăm şi ne urcarăm sus la cetăţuia ruinată de d-asupra Orăţii. - De cine e făcută această cetăţuie? - După nume şi după formă, pare a fi făcută de turci,în secolul trecut, când cu resbelele Porţii cu Austria:cam pe la 1737. - Şi cum se cheamă această cetate? - Piscul Turcului, proprietate a moşnenilor rucăreni. - Şi ce zic bătrânii rucăreni despre dânsa? - Unii zic că e din timpul turcilor, când s-au bătut ei cu nemţii; alţii, de când cu tătarii. - De turci trebuie să fie, fiindcă e de stilul turcesc: seamănă cu ruinele cetăţilor dupe marginea Dunării. Apoi chiar numele ei ne încredinţează că e ridicată de turci.”

C. D. Aricescu, “Istoria Câmpulungului, prima rezidenţă a Rumâniei”

12

Construcția și identificarea cetăţii Construită cu circa șapte secole în urmă, Cetatea Oratia, nume sub care este cunoscută de mai bine de 150 de ani, se încadrează în rândul edificiilor al căror constructor nu este cunoscut cu certitudine. A fost atribuită și numită după constructorul său prezumtiv: • Cetatea lui Negru Vodă. Construirea Cetății Oratia este atribuită de cei care a u scris despre această fortificație sau au făcut cercetări arheologice aici, legendarului sau realului Negru Vodă; • Cetatea Piatra Craiului. Cetatea Oratia a fost identificată cu cetatea Piatra Craiului amintită în documente din secolul al XV- lea. Situată la hotarul dintre Țara Românească și Transilvania, construită pentru paza drumului dintre Câmpulung și Brașov, Cetatea Oratia nu putea să nu rețină atenția unor călători străini care, străbătând Ungaria, Transilvania și Țara Românească, se îndreptau spre Istanbul. • Cetatea Neamțului. Pornind, probabil, de la ipoteza că cetatea este construită de cavalerii teutoni, de la dealul pe care se află, Dealul Sasului, în literatura de specialitate a fost numită și Cetatea Neamțului. Pentru a-i readuce pe teutoni în Țara Bârsei, papa Grigoriu IX i-a adus ca argument regelui maghiar faptul că ei ar mai fi zidit peste Carpați acel Castrum munitissmum, care, potrivit lui I. Pușcariu, „n-a fost altul decât Cetatea Neamțului de la Podul Dâmboviței ”. • Cetatea Piscul Turcului. Prima lucrare în care este numită Piscul Turcului și unde se menționează că pare „a fi făcută de turci … cam pe la 1737”, este cea a lui C. D. Aricescu, care, în urma vizitei făcută aici în 1856 menționează aceste afirmații care țin de domeniul diletantismului. • Cetatea Oratia. Aflată pe raza satului Podu Damboviței, fortificația este numită astăzi, atât de locuitorii de aici, cât și de istorici, Cetatea Oratia. Acest toponim este atestat documentar de la sfârșitul secolului al XV- lea, începutul secolului al XVI-lea când, printr-o scrisoare trimisă brașovenilor, Radu cel Mare, domnul Tării Românești

13

(1495-1508), le cerea să nu pedepsească niște oameni prinși de aceștia la podurile de la Oratii.

Legendele Cetății Oratia Curioșii care ajung la baza zidurilor află povești despre temutul Vlad Țepes, despre cavalerii care vegheau granița dintre țări și despre harnicii târgoveți, care aveau tot timpul drum prin zonă. Vechiul drum păstrează urme fragile din vremurile de demult. Legenda spune că cetatea Oratia a fost ridicată pe la 1.300 de localnici, ajutați de cavalerii teutoni, dar nu există documente care să o susțină. Ion Lupu, profesor de istorie povestește că, exista un pod mobil care se ridica seara și cobora dimineața, peste care treceau carele, căruțele cu mărfuri. Vlad Țepes ar fi locuit o perioadă acolo, în unele înscrieri spunându-se că domnitorul ar fi fost prins de turci în acea cetate.

Ruinele Cetății Oratia- obiectiv turistic În anul 2007, Consiliul Judeţean Argeş a preluat cetatea Oratia în vederea reabilitării şi redării acesteia circuitului turistic. Planurile de reabilitare includ realizarea unui drum de acces în lungime de 300 de metri de la şoseaua naţională, deschiderea unui şantier arheologic şi crearea de spaţii de vânzare pentru producătorii tradiţionali din zonă. Lipsa fondurilor a făcut ca lucrările să fie amânate. Însă, datorită, atât valorii sale istorice și de patrimoniu național, cât și din punct de vedere turistic, Cetatea Oratia reprezintă un punct de atracție accesibil (datorită poziţiei din DN73 - Pasul Rucăr –Bran), unic prin arhitectură și peisaj, important din punct de vedere istoric pe plan naţional şi european (ca vechime, şi în istoria cavalerilor teutoni).

14

Mai mult decât atât, platoul din zona cetăţii reprezintă un spațiu propice organizării unor activităţi, evenimente, atât de simulare a modului de viață în epoca medievală, dar și de agrement, în scopul atragerii turiştilor.

15

Surse bibliografice, referințe istorice •

Archaeoheritage, Cetatea Oratia şi misterele celui mai important drum ce lega Ţara Românească de Transilvania, 9 mai, 2013;

•

CRISTUDOR M., Rucărul medieval şi evenimentele politice din Ţara Românească dintre anii 1655-1660, p. 217, Studii şi Comunicări, 1971;

•

DAMIAN GEORGE, Cum şi unde a fost capturat Vlad Ţepeş de Matei Corvin, Arhiva etichetelor: Cetatea Oratia, sept. 2013;

• ARICESCU C.D., Istoria Câmpulungului - Prima rezidenţă a Rumâniei, Bucureşti, 1856; • LUPU ION, Elemente de istorie locală în zona Podu Dâmboviței- Argeș, București, 1991; • GIURESCU C., Vechimea Rumâniei, București, 1943; • Ministerul Culturii, Lista monumentelor istorice 2015, Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.113bis/15.II.2016; •

GIURGIU ICĂ, Canionul, cetatea şi babele Orăţii, Culoarul Rucăr –

Bran, România-natura 59, Bucureşti; •

Repertoriul arheologic al judeţului Argeş, Biblioteca Muzeului Judeţean

Argeş; •

DJUVARA NEAGU, OLTEAN RADU, De la Vlad Ţepeş la Dracula

Vampirul, Humanitas, 2003 • https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Oratea

16